UPS: Profit operaţional în scădere, în T3 2009
Compania UPS a raportat în trimestrul al treilea din 2009 un profit operaţional în scădere, de 929 milioane de dolari, comparativ cu 1,63 miliarde dolari în perioada similară 2008, informează un comunicat al companiei.
UPS a înregistrat, în aceeaşi perioadă, câştiguri per acţiune diluată de 0,55 dolari, înregistrând venituri de 11,2 miliarde dolari. De asemenea, mediul economic în curs de stabi...
Deutsche Bank intră pe piaţa din România în 2010, pe segmentul clienţilor corporate
Deutsche Bank plănuieşte să intre pe piaţa din România în 2010, pe segmentul clienţilor corporate, prin deschiderea unei filiale sau sucursale bancare, a declarat directorul Deutsche Bank pentru Germania şi membru al boardului executiv, Juergen Fitschen, citat de Bloomberg.
El a precizat că banca nu va intra pe piaţa românească printr-o achiziţie, deşi a spus că nu exclude preluările în cazul î...
Leul s-a apeciat usor luni, pana la 4,2877 lei/euro
Cursul de referinta afisat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a scazut cu 0,17 bani comparativ cu nivelul de la finele saptamanii trecute, la 4,2877 lei pentru un euro. Vineri, moneda europeana a fost cotata de banca centrala la 4,2894 lei.
BCR a redeus, de azi, programul de lucru cu publicul în 95 unităţi
Banca Comercială Română (BCR) a redus, azi, programul de lucru cu publicul pentru 95 unităţi retail, se arată într-un comunicat al BCR.
Analiza fluxurilor de clienţi pe intervale orare a relevat că aceştia solicită serviciile bancare cu precădere pe parcursul după-amiezii, după terminarea serviciului, în drum spre casă.
Programul de lucru cu publicul începe în toată reţeaua băncii la ora 9,...
'Raiffeisen Bank' lansează o linie de credit pentru firmele cu afaceri sub un milion euro
Raiffeisen Bank lansează linia de credit 'Nano Overdraft' adresată exclusiv clienţilor întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) cu cifra de afaceri de până la un milion euro (echivalent în lei), care nu au alte credite în derulare cu banca şi au avut un rulaj lunar mediu de peste 5.000 euro prin conturile des-chise la instituţie, în decursul anului curent, potrivit unui comunicat de presă. 'Aceşti cli...
Peste 100 de bănci închise în SUA, în 2009
Autorităţile de reglementare din SUA au închis peste 100 de bănci anul acesta, situaţie care reprezintă o premieră pentru perioada scursă după 1992.
Şapte bănci - trei din Florida şi câte una din Georgia, Wisconsin, Minnesota şi Illinois, au fost închise, vineri, potrivit anunţului făcut de Federal Deposit Insurance Corp. (FDIC). Una dintre băncile în cauză este 'Partners Bank of Naples' din Flo...
Optimismul investitorilor face loc pentru o intarire timida a leului
Leul a reusit sa se intareasca usor in ultima sedinta de tranzactionare de saptamana trecuta, beneficiind de revenirea optimismului investitorilor internationali si de comentariile pozitive ale reprezentantilor Fondului Monetar International privind acordul cu Romania.
Pragul psihologic la achiziţia unui computer coboară la 2.600 de lei
Laptopurile la preţ accesibil (1.700-2.500 de lei) şi noul segment de ultra-portabile (netbook) susţin piaţa locală de computere într-un moment în care desktopul pare să fi ieşit la pensie. Volumele de vânzări se reduc în continuare, în ciuda preţurilor care au scăzut semnificativ faţă de anii anteriori, spun principalii jucători din industrie.
Chiar dacă numărul de laptopuri vândute anul acesta creşte în comparaţie cu 2008,...
Guvern interimar, dar omnipotent financiar
Guvernul Boc II va administra, în lipsa unor surprize majore în Parlament, România, cel puţin până la instalarea noului preşedinte şi nominalizarea de către acesta a unui nou candidat la funcţia de premier. Pentru cetăţeni, firme şi chiar pentru angajaţii statului aceasta e o veste destul de proastă, cursul de schimb fiind extrem de sensibil, iar majorările de salarii şi pomenile cu care s-au obişnuit în ultimele luni ale anului fiind puţin probabile....
Aer Lingus, compania naţională a Irlandei, introduce cursa Bucureşti - Londra
Compania aeriană irlandeză - Aer Lingus va introduce, începând din 25 octombrie 2009, o noua rută, Bucureşti Otopeni - Londra Gatwick, potrivit datelor remise Agerpres de companie.
Zborurile pe ruta Bucureşti - Londra vor avea o frecvenţă zilnică şi preţuri promoţionale. Prima cursă Londra - Bucureşti va ateriza în Otopeni la 19,45 şi cursa Bucureşti - Londra va decola din Otopeni la ora 20,25.
...
PSD cere Guvernului să întrerupă fuzionarea producătorilor pentru formarea companiilor energetice
Social-democratul Iulian Iancu cere Guvernului să întrerupă procesul de fuziune a producătorilor de energie, al cărui scop este crearea a două mari companii energetice, argumentând că restructurarea sectorului energetic nu poate fi iniţiată de un Guvern demis şi nici în timpul campaniei electorale.
'În cursul zilei de ieri (sâmbătă n.r.), la ora 11:00, în prima zi de campanie electorală, Guvernu...
Trei curse Wizz Air anulate în urma grevei din Italia
Greva spontană a angajaţilor din sistemul de transport din Italia, ce se desfăşoară în intervalul 10:00 - 14:00 (ora Italiei), a determinat compania Wizz Air să anuleze 3 curse Italia - România , informează compania.
Compania a anulat cursele Cluj - Roma Fiumicino , Timişoara - Roma - Timişoara , Bucureşti - Milano - Bucureşti.
Wizz Air a transportat peste 7,5 milioane de pasageri în ult...
Belarus primeşte a doua tranşă din împrumutul FMI
Guvernul de la Minsk a primit a doua tranşă, în valoare de 700 de miliarde de dolari, din împrumutul de 3,63 miliarde de dolari acordat Belarusului la sfârşitul anului trecut.
Acordul de asistenţă negociat de FMI cu guvernul din fosta republică sovietică prevede trecerea la o parţială liberalizare a cursului de schimb al rublei belaruse faţă de un coş de valute străine, o devalorizare/reevaluare cu 20% a monedei locale, reducerea creşterilor salariale...
Leul s-a apreciat uşor faţă de euro
Leul s-a apreciat uşor, azi , faţă de euro , iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,2894 lei pentru un euro, în scădere cu 0,29 bani comparativ cu joi, când euro a fost cotat la 4,2923 lei.
Pe piaţa valutară interbancară, cotaţiile afişate de băncile comerciale erau de 4,2843 lei/euro la cumpărare şi 4,2933 lei/euro la vânzare, iar pe piaţa futures a Bursei de...
Panasonic a testat în Japonia transportul eco pe un camion de mare tonaj şi de cursă lungă
Compania Panasonic, împreună cu Tomy Corporation a efectuat în Japonia, teste pe un camion de cursă lungă şi de mare tonaj, alimentat cu gaz natural comprimat, observând o reducere cu 10% a volumului de dioxid de carbon emis, dar şi cu 90% a noxelor, a anunţat azi compania.
Potrivit Panasonic, rezultatele testelor arată că utilizarea noului tip de combustibil a generat o reducere cu 90% a emisi...
Raiffeisen Bank lansează linia de credit Nano Overdraft pentru IMM
Raiffeisen Bank lansează linia de credit Nano Overdraft adresată exclusiv clienţilor IMM cu cifra de afaceri de până la un milion de euro (echivalent în lei), care nu au alte credite în derulare cu banca şi au avut un rulaj lunar mediu de peste 5.000 euro prin conturile deschise la bancă, în decursul anului curent, precizează un comunicat al instituţiei bancare.
'Produsul se adresează clienţ...
Ringier transforma site-ul Unica.ro intr-un portal pentru femei
Grupul Ringier va lansa oficial, luni, un portal pentru femei construit pe platforma Unica.ro, pana acum siteul revistei Unica, publicata de acelasi grup. Portalul va opera cu o echipa de 12 oameni si va fi promovat printr-o campanie publicitara si printr-un concurs in care, potrivit reprezentantilor Ringier, vor fi oferite premii in fiecare ora si doua premii mari (10.000 lei), lunare, timp de doua luni. Pagina de media publica o informare interna in care sunt oferite mai multe detalii...
Dolarul se apreciază, revenind sub 1,50 unităţi/euro
Dolarul s-a apreciat ieri, la New York, lăsând în urmă nivelul minim al ultimelor 14 luni în raport cu euro, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora China va renunţa la stimulentele fiscale şi monetare, în condiţiile în care expansiunea economiei sale accelerează.
Dolarul a avut un curs de 1,4974 unităţi/euro la ora 7:24 a.m., pe piaţa din New York, cu 0,3% peste nivelul din ziua anterioară: 1,50...
Stimulente pentru achiziţia de locuinţe noi prin Prima Casă
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a lansat, în urmă cu două zile, consultări cu dezvoltatorii de locuinţe noi, pentru a identifica o schemă optimă pentru Prima Casă. Rodica Ionescu, consilierul preşedintelui Fondului, a declarat, ieri, în cadrul unui forum: 'După cum ştiţi, programul Prima Casă permite şi achiziţia de locuinţe noi în curs de finalizare. Noi ne-am c...
BNR a anunţat o uşoară apreciere a leului
Cursul de schimb a scăzut, ieri, cu 0,02%, până la 4,2923 lei/euro. Intervalul de fluctuaţie a fost foarte strâns, la finalul şedinţei de tranzacţionare un euro putând fi cumpărat cu 4,291 lei/euro şi vândut cu 4,292 lei/euro.
Banca Naţională a anunţat, ieri, un curs de referinţă valabil astăzi, de 4,2923 lei pentru un euro, în creştere cu 0,07 bani, comparativ cu nivelul de miercuri.
Dolarul am...
Aviva România se va transforma din subsidiară în sucursală a Aviva plc
Aviva plc va transforma subsidiarele din ţările europene în care este prezentă în sucursale, inclusiv cele din România, operaţiunile din aceste ţări urmând să fie administrate de o singură companie în Irlanda, a anunţat, ieri, societatea.
Operaţiunile Aviva din Marea Britanie vor face excepţie de la aceas-tă strategie de afaceri.
Strategia grupului în ce priveşte valorificarea oportunităţilor d...
Băsescu a semnat decretul de organizare a referendumului
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, ieri, că a semnat decretul pentru organizarea referendumului de trecere de la sistemul parlamentar bicameral la cel unicameral, pe data de 22 noiembrie. Într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, şeful statului a anunţat, potrivit Agerpres, că a luat această decizie având în vedere că, în cursul zilei de miercuri, Parlamentul a dat aviz negativ solicit...
Presiunea pe leu s-a domolit
Presiunea asupra leului a continuat sa se atenueze in sedinta interbancara de ieri, spre sfarsitul zilei moneda nationala tranzactionandu-se in intervalul 4,2905-4,2915 lei/euro in conditiile in care valutele din regiune nu au consemnat pierderi in fata monedei unice europene.
Boc: PD-L acordă sprijin politic formării Cabinetului Croitoru
Preşedintele Partidului Democrat-Liberal, primul-ministru în exerciţiu Emil Boc, a reiterat, astăzi, sprijinul politic pe care PD-L îl acordă formării Cabinetului Croitoru.
Boc a precizat că, în cursul zilei de astăzi, nu are programată nicio întâlnire cu primul-ministru desemnat pentru a discuta pe marginea formării noului Executiv, dar nu a exclus o întrevedere cu acesta dacă Lucian Croitoru o ...
Aviva România se va transforma din subsidiară în sucursală a Aviva plc
Aviva plc va transforma subsidiarele din ţările europene în care este prezentă în sucursale, inclusiv cele din România, operaţiunile din aceste ţări urmând să fie administrate de o singură companie în Irlanda, a anunţat astăzi compania.
Operaţiunile Aviva din Marea Britanie vor face excepţie de la această strategie de afaceri.
Strategia grupului în ce priveşte valorificarea oportunităţilor din E...
Municipalitatea bucureşteană a preluat o datorie de 54,1 milioane lei a RADET către Apa Nova
Primăria Municipiului Bucureşti a preluat o datorie de 54,1 milioane lei a RADET către Apa Nova, datorie acumulată în 2008, pe care s-a angajat să o plătească pâna la sfârşitul anului în curs, conform unui proiect de hotarâre aprobat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de astăzi.
Apa Nova va renunţa, astfel, la pretenţiile privind penalităţile de întârziere aferente acestei d...
Mircea Geoană a participat la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PSD din judeţele Olteniei
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, candidatul social-democraţilor la funcţia supremă în stat, a participat, astăzi, în staţiunea Călimăneşti Căciulata, la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PSD din judeţele Olteniei.
În discursul său, în faţa celor 257 de primari din judeţele Olteniei, candidatul PSD la preşedinţia României, Mircea Geoană a menţionat patru direcţii majore pe care se va baza campani...
Valoarea parteneriatului SUA-Europa este mai mare decât în trecut - Biden
Vicepreşedintele american Joe Biden a declarat, într-un discurs pe care îl susţine la Bucureşti, că valoarea parteneriatului dintre Statele Unite şi Europa, cu precădere cu ţările central şi est-europene este mai mare decât în trecut.
Biden a spus că, indiferent de ce se spune, SUA şi Europa, inclusiv cele din Estul şi Centrul continentului este mai mare decât în trecut. 'Avem valori comune, iar ...
Leul se apreciază uşor în raport cu euro
Leul a reuşit, azi, să se aprecieze uşor în raport cu moneda europeană, iar Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de 4,2923 lei pentru un euro, în scădere cu 0,07 bani (0,01%) comparativ cu ziua anterioară, când cotaţia a fost de 4,2930 lei.
Pe piaţa futures a Bursei de la Sibiu, euro este cotat la 4,3 lei pentru sfârşitul lunii octombrie, 4,376 lei pentru sfârşitul lunii decembrie şi...
Leul s-a apreciat nesemnificativ joi, pana la 4,2923 lei/euro
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat joi un curs de referinta de 4,2923 lei pentru un euro, nivel cu 0,07 bani mai mic decat cel din ziua anterioara. Miercuri, moneda unica europeana a fost cotata de banca centrala la 4,2930 lei.
Monedele din regiune se depreciaza usor, leul pare sa reziste
Performanta slaba a burselor internationale de pe parcursul noptii pare sa puna presiuni asupra monedei nationale ce se tranzactioneaza momentan la 4,2920/EUR, spun trezorierii unei banci comerciale locale.
Mircea Geoană a participat la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PSD din judeţele Olteniei
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, candidatul social-democraţilor la funcţia supremă în stat, a participat, astăzi, în staţiunea Călimăneşti Căciulata, la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PSD din judeţele Olteniei.
În discursul său, în faţa celor 257 de primari din judeţele Olteniei, candidatul PSD la preşedinţia României, Mircea Geoană a menţionat patru direcţii majore pe care se va baza campani...
Vladimir Putin: South Stream va fi cu siguranţă finalizat înaintea Nord Stream
Premierul rus Vladimir Putin a declarat astăzi că gazoductul South Stream va fi cu siguranţă realizat înaintea proiectului Nord Stream, declaraţie făcută cu ocazia întâlnirii cu premierul italian Silvio Berlusconi, relatează AFP.
'Proiectul are toaste şansele să fie realizat înainte de planul Nord Stream', a spus el.
Putin şi Berlusconi au constatat 'dinamica pozitivă' a South Stream, în cursul ...
Preşedintele Traian Băsescu va emite decretul pentru organizarea referendumului privind parlamentul unicameral
Preşedintele Traian Băsescu va emite în cursul zilei de azi decretul pentru organizarea referendumului privind trecerea de la sistemul parlamentar bicameral la cel unicameral şi reducerea numărului de membri ai Parlamentului.
'Mâine (joi - n.r.) voi emite decretul prin care voi consfinţi organizarea referendumului pentru un parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari de l...
Leul s-a apreciat uşor, până la 4,2930 lei/euro
Cursul de schimb a urcat, ieri, cu 0,04%, pe o piaţă liniştită. Dealerii apreciză că astăzi însă, riscul de depreciere al leului este mult mai ridicat.
La finalul şedinţei de tranzacţionare, un euro era cumpărat cu 4,2875 lei/euro şi vândut cu 4.29 lei/euro.
Banca Naţională a anunţat, ieri, un curs de referinţă valabil astăzi, de 4,2930 lei pentru un euro, în creştere cu 0,19 bani, comparativ cu...
Dobanzile pe interbancara coboara sub 8%
Dobanzile la care bancile isi imprumuta lei intre ele au coborat ieri sub nivelul de 8% pe an, la care este setata dobanda-cheie a BNR, dupa ce stationasera peste nivelul de 10% pe an de la sfarsitul lui septembrie si pana la inceputul acestei saptamani.
Banii de la BM au intrat în Trezorerie
Primul împrumut, în valoare de 300 milioane euro, de la Banca Mondială, a intrat miercuri în contul Trezoreriei, au precizat, pentru Agerpres, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice.
Următorul împrumut de la Banca Mondială, în valoare de 360 milioane euro ar putea fi aprobat teoretic până la finele anului în curs, au subliniat reprezentanţii MFP.
Banii de la BM au ca destinaţie sprijin...
APIA: Dacia rămâne marca preferată a românilor
Dacia rămâne marca auto preferată a românilor, deşi vânzările raportate în primele nouă luni ale anului au fost în scădere cu 54,4 la sută, faţă de perioada similară din 2008, de la 68.564 la 31.283 unităţi comercializate, arată cele mai noi date întocmite de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile /APIA/.
Pentru luna septembrie a anului în curs, producătorul autohton de automobi...
Publicat 21 Octombrie 2009 de Bursa
Cuvinte cheie: Curs Cursul de referinţă anunţat de BNR a urcat uşor, la 4,2930 lei/euro
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, azi, un curs de referinţă de 4,2930 lei/euro, în creştere cu 0,04% faţă de cel de ieri, apropiindu-se de nivelul maxim al ultimelor aproape şapte luni, atins săptămâna trecută.
Pentru dolar, cursul de referinţă a urcat cu aproape un ban (0,30%), la 2,8749 lei/dolar, de la nivelul de luni, de 2,8662 lei//dolar....
Fondul Proprietatea a afişat un profit net de 655 milioane lei pe 9 luni
Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat un profit net de 655 milioane de lei pe primele 9 luni ale anului în curs, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, Dana Lulache, director general al FP.
'Profitul net preliminat pentru primele 9 luni ale anului 2009 este de 655 milioane de lei, iar pe tot anul, profitul net se ridică la 690 de milioane de lei, cu 48% mai mult decât în 2008, deşi acesta...
|
Cuvinte cheie: |